Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În UE ar putea fi creată o agenție pentru securitatea cibernetică

13 sep. 2017,, 19:02   Externe
1801 0

Uniunea Europeană ar trebui să creeze o agenție paneuropeană pentru securitatea cibernetică, pentru protejarea statelor membre împotriva amenințărilor informatice, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit DPA.

În discursul său anual privind starea UE, susținut în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Juncker a spus că o astfel de agenție este esențială, în contextul în care în 2016 au avut loc 4.000 de atacuri cibernetice pe zi numai în Europa.

Atacurile cibernetice sînt din ce în ce 'mai periculoase decît puștile și tancurile' pentru democrația și stabilitatea țărilor, a insistat Juncker, care consideră că UE 'este prost echipată pentru a face față atacurilor cibernetice', un pericol 'care nu cunoaște granițe'.

Estonia, țară care deține în prezent președinția Consiliului UE, și-a propus să facă din securitatea cibernetică una dintre prioritățile sale și a convocat pentru 29 septembrie, la Tallin, un summit al liderilor UE pentru a discuta despre acest aspect, relatează EFE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?