Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Samsung va lansa un smartphone cu ecran pliabil în 2018

14 sep. 2017,, 02:01   Ştiinţă şi IT
2693 0

Samsung a anunțat marți, cu doar câteva ore înainte de evenimentul de lansare al celor de la Apple, că intenționează să lanseze un smartphone pliabil în 2018.

„Pot spune că obiectivul nostru actual este anul viitor”, a declarat Koh Dong-jin, președintele companiei sud-coreene, într-un interviu acordat Associated Press, citat de Bloomberg. „Când putem depăși anumite probleme, cu siguranță vom lansa produsul”, a mai declarat președintele Samsung.

Koh nu a dat mai multe detalii despre problemele întâmpinate, însă analiștii Bloomberg spun că producția unui telefon pliabil cu caracteristici de top și un „corp subțire” va necesita timp.

Koh a mai spus că compania lucrează cu producătorul de sisteme auto Harman pentru a dezvolta un asistent vocal dotat cu inteligență artificială pe care utilizatorii să-l poată folosi pentru a asculta muzică și pentru a efectua alte sarcini. Samsung a achiziționat compania Stamford anul trecut, ca parte a planurilor sale de a se extinde pe piața emergentă pentru mașinile conectate. Amazon și Google au deja aceste opțiuni vocale, în timp ce Homepod-ul Apple urmează să fie lansat în cursul acestui an. Nu este clar când va fi dezvăluit asistentul vocal Samsung, însă cel mai probabil compania va folosi tot sistemul Bixby pentru dezvoltarea acestuia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?