Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Reduceri de personal în cadrul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină

25 aug. 2017,, 15:32   Societate
1964 0

Efectivul de personal al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină va fi micșorat cu 10 la sută – pînă la 295 de persoane, vor fi lichidate două agenții teritoriale ai acesteia.

Această decizie a fost adoptată de Guvernul Moldovei care a aprobat modificările la Hotărîrea sa „Cu privire la unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală” din 7 noiembrie 2002, relatează NOI.md.

Potrivit unor modificări operate, efectivul maxim de personal al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a fost redus cu 33 de unități - pînă la 295 de persoane.

Modificările vor fi efectuate în contextul reformei administrației publice centrale și au fost condiționate de optimizarea funcțiilor, direcțiilor și secțiilor, excluderea direcțiilor principale, reducerea actualului număr de direcții, precum și restructurarea agențiilor teritoriale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină pe calea lichidării a două agenții teritoriale din cele șapte existente.

Astfel, în lista precedentă a agențiilor teritoriale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină au fost incluse: Agenția teritorială Nord-Vest (mun. Bălți), Agenția teritorială Nord-Est (or. Soroca), Agenția teritorială Vest (Ungheni), Agenția teritorială Est (Orhei), Agenția teritorială Centru (mun. Chișinău), Agenția teritorială Sud-Vest (Cahul) și Agenția teritorială Sud-Est (Căușeni).


Din lista nouă fac parte: Agenția teritorială Centru (Chișinău), Agenția teritorială Nord (Bălți), Agenția teritorială Sud (Cahul), Agenția teritorială Est (Căușeni) și Agenția teritorială Vest (Ungheni).

Reformarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină este orientată spre valorificarea potențialului existent al angajaților ei, asigurarea unui management mai eficient, optimizarea cheltuielilor administrative ale Companiei, gestiunea eficientă a proprietății acesteia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?