Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

„Duşmanul ascuns” cu care ne confruntăm în fiecare zi

3 sep. 2017,, 12:04   Externe
4084 0

Decesele cauzate de cancerul la plămîni chiar şi la cei care nu au fumat nici măcar o ţigară se vor dubla în viitor, iar principala temere a medicilor este că poluarea ar putea fi de vină.

Dacă actuala tendinţă se menţine, această cauză de deces va depăşi ca procent cazurile în care oamenii mor de cancer la plămîni din cauza fumatului, scrie The Times. Anterior, cancerul la fumători era de departe cel mai întîlnit, iar tutunul era considerat responsabil pentru 9 din 10 decese.

Aproximativ 40 de milioane de oameni doar din Marea Britanie trăiesc în zone în care nivelul de poluare a aerului depăşeşte cu mult limita legală admisă. Oricum ar fi, un nou studiu derulat de Spitalul Royal Brompton şi de Harefield NHS în Londra relevă o creştere semnificativă a operaţiilor şi intervenţiilor pe pacienţi nefumători, iar Asociaţia pentru Cercetarea Cancerului din Marea Britanie estimează că poluarea este responsabilă pentru 3.500 de astfel de situaţii în fiecare an.

Alte studii, însă, nu au descoperit clar acelaşi tipar. Stephen Spiro, fostul director din medicina respiratorie de la spitalul care ţine de University College a arătat într-o declaraţie pentru Reuters că nu există nicio dovadă concretă că boala cancerului la plămîni devine mai frecventă în cazul nefumătorilor. „Cancerul la plămîni va deveni mai frecvent la nefumători ca proporţie, pe măsură ce numărul cancerelor din cauza tutunului începe să scadă", a adăugat acesta.

În fiecare an, doar în Marea Britanie sînt raportate 46.400 de noi cazuri şi 36.000 de decese din cauza cancerului la plămîni, într-o situaţie în care doar unul din 20 de pacienţi supravieţuieşte cu această boală mai mult de un deceniu.


Problema poluării este din ce în ce mai accentuată atît în Europa, cît şi pe celelalte continente. Cea mai gravă situaţie este în Asia, acolo unde cancerele la plămîni sînt mult mai frecvente din cauza poluării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?