Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

A cerut 650 de euro pentru eliberarea permisului de conducere

10 aug. 2017,, 11:30   Societate
2018 0

Administratorul filialei Cahul a școlii auto din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă.

Bărbatul este bănuit de trafic de influență. Cazul a ajuns în vizorul DGT Sud a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul, ar fi pretins și primit 650 de euro, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Comrat, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea permisului de conducere de categoria „B".

Potrivit datelor anchetei, în săvîrșirea infracțiunii, managerul ar fi acționat coordonat cu alte persoane, necunoscute organului de urmărire penală la acest moment. În dimineața acestei zile, bărbatul a fost reținut în flagrant delict. Totodată, asupra acestuia, au fost depistate și alte mijloace bănești în suma de aproximativ 1300 de euro. Managerul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. În privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani sau amendă în mărime de pînă la 200 000 de lei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?