Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dodon reacționează: Asistăm la un show rusofob fără precedent

28 iul. 2017,, 17:16   Politică
5163 15

Președintele Igor Dodon condamnă vehement zădărnicirea vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chișinău, comunică NOI.md.

„Asistăm la un show rusofob fără precedent, îndreptat împotriva cetățenilor moldoveni, împotriva relațiilor bune cu partenerul nostru strategic – Federația Rusă. O să le iasă pe ochi celor care au început acest show și mă refer în primul rînd la cei din PD”, a reacționat Dodon.

Demnitarul a subliniat că guvernarea de la Chișinău este doar o piesă într-un joc geopolitic murdar, care nu are nimic cu interesele naționale ale Republicii Moldova.

„Credeți că odată cu blocarea intrării unor artiști sau a avioanelor vă faceți mare rating în fața americanilor? Problema este că Chișinăul și PD este doar un pion în tot jocul acesta mult mai complicat. Chișinăul, Bucureștiul sînt parte a unui joc geopolitic a Occidentului, a NATO împotriva Rusiei. Numai începem să rezolvăm problemele, că încep provocările. Ei vor să fie conflict aici”, a declarat Dodon.

Șeful statului a condamnat și faptul că sute de cetățeni moldoveni, pasageri ai cursei cu care urma să ajungă Rogozin la Chișinău, au făcut cale întoarsă. „Am vorbit cu dl Rogozin jumătate de oră în urmă. În avion erau sute de moldoveni cu copii mici, care, mai bine de trei ore și jumătate, plîngeau în avion și nu înțelegeau ce se întîmplă. De ce ați făcut acest lucru?”, a menționat el.


În contextul celor întîmplate, Igor Dodon și-a îndemnat susținătorii „să fie gata” să iasă în stradă pentru a-și apăra interesele. El a dat de înțeles că ar putea fi declanșate ample acțiuni de protest.

„Fiți gata! Poliția, Serviciul Pază n-o să ne apere. Atunci cînd o să vă spun - să fiți la Chișinău toți, iar eu simt că lucrul acesta se poate întîmpla curînd. Trebuie să-i punem la punct, altfel ei nu înțeleg și își aduc românași care să ne facă ordine aici”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?