Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Legea privind modificarea Codului Electoral, publicată

21 iul. 2017,, 15:04   Politică
3805 3

La o zi după ce a fost adoptată de Parlament și promulgată de către șeful statului, Legea privind modificarea Codului Electoral, care prevede trecerea la sistemul de vot mixt, a fost publicată vineri, 21 iulie, în Monitorul Oficial, transmite IPN.

Alegerile parlamentare se vor organiza în baza unei circumscripții naționale, care cuprinde întreg teritoriul Republicii Moldova și secțiile de votare din străinătate, precum și în baza a 51 de circumscripții uninominale, inclusiv constituite pentru localitățile din stînga Nistrului și peste hotare. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși în circumscripția națională, pe liste de partid, în baza votului reprezentării proporționale. Alți 51 de parlamentari vor fi aleși în baza votului majoritar, cîte unul de la fiecare din cele 51 de circumscripții uninominale. Circumscripțiile electorale uninominale vor cuprinde între 55000 și 60000 de alegători cu drept de vot.

La birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova se vor expedia 5000 de buletine de vot pentru fiecare secție, iar în țară – cîte 3000. Pentru alegătorii din localitățile din stînga Nistrului se vor organiza secții de votare cu sediul pe teritoriul Republicii Moldova.

Partidul și/sau blocul electoral poate înainta lista de candidați pentru circumscripția națională, care nu va fi mai mică de 30 de persoane și nu va depăși 55 de persoane și cîte un candidat pentru fiecare circumscripție uninominală. Pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripție, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze. Un candidat femeie poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puțin 250 și cel mult 500 de susținători cu drept de vot din circumscripția unde candidează.

Partidele politice care vor respecta cota de cel puțin 40% de candidați femei înaintați în circumscripțiile uninominale vor beneficia de o majorare a suportului bugetar de 10% din suma alocată pentru anul bugetar respectivului partid și de un coeficient de multiplicare pentru fiecare candidat femeie ales în circumscripția uninominală.

Plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice şi juridice în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală vor constitui 50 şi, respectiv, 100 de salarii medii lunare pe economie stabilite pentru anul respectiv.

Data alegerilor parlamentare se va stabili prin hotărîre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Alegerile anticipate vor avea loc peste cel puțin 60 de zile, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului.

Campania electorală pentru alegerile Parlamentului începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor. În cazul în care în urma alegerilor parlamentare în circumscripția uninominală nu a fost ales un deputat, Comisia Electorală Centrală organizează, în termen de 2 săptămîni, alegeri parțiale în circumscripția uninominală respectivă. Dacă şi după votarea repetată alegerile sînt declarate nule sau funcția de deputat a devenit vacantă, Comisia Electorală Centrală stabilește data desfășurării alegerilor noi, care au loc peste cel puțin 60 de zile de la data cînd alegerile sînt declarate nule, dar nu mai tîrziu decît peste 3 luni de la această dată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?