Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Dodon a mulţumit UNICEF pentru susţinerea proiectelor sociale

21 iul. 2017,, 09:20   Politică
1507 0

Preşedintele Igor Dodon a mulţumit UNICEF pentru susţinerea proiectelor sociale în Moldova.

Despre aceasta el a scris joi pe pagina sa de facebook, unde a anunţat că a avut o întrevedere cu reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Nune Mangasaryan, în legătură cu încheierea mandatului său de patru ani la Chişinău.

"În cadrul dialogului, am exprimat mulţumiri pentru sprijinul UNICEF acordat în mai multe domenii precum diminuarea mortalităţii infantile, sporirea ratei de imunizare a copiilor, crearea unor modele noi de servicii familiale şi sociale, consolidarea sistemului juridic şi instituţional de protecţie a copilului. Apreciez pozitiv rezultatele cooperării cu UNICEF în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului în Republica Moldova, în cadrul Programului de ţară al UNICEF pe anii 2013-2017", a remarcat Dodon.

El a spus că mizează în continuare pe sprijinul UNICEF "în acordarea de asistenţă copiilor rămaşi fără îngrijire părintească şi copiilor cu dizabilităţi în combaterea tuturor formelor de abuz, exploatare, neglijenţă şi violenţă împotriva copiilor, şi acordarea de asistenţă copiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova".

"Sîntem în aşteptarea numeroaselor proiecte şi programe pe care putem să le realizăm în comun, în cadrul noului program de parteneriat pe ţară. Sper să avem şi în continuare o cooperare la fel de bună cu echipa UNICEF în ţara noastră", a declarat Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?