Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Creditele ipotecare, tot mai solicitate de moldoveni

13 iul. 2017,, 09:21   Societate
1718 0

Ipoteca este mai atractivă în rândul moldovenilor şi tot mai mulţi au curajul să-şi cumpere locuinţe pe bani împrumutaţi.

Datele întreprinderii Cadastru arată că numărul creditelor de acest fel acordate în prima jumătate a lui 2017 este cu 12 la sută mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Se întâmplă pentru că ipotecile devin tot mai atractive.

În prima jumătate a acestui an, Moldovenii au luat aproape 12600 de credite ipotecare, cu 1500 mai multe decât în perioada similară a lui 2016. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în lunilie aprilie-iunie, când numărul ipotecilor a fost cu 47 la sută mai mare faţă de acelaşi interval anului trecut.

Din totalul numărului de ipoteci luate în primele şase luni ale anului aproape 6 mii sunt pentru terenuri agricole, peste 3 mii - pentru apartamente, 1600 pentru centre comerciale sau industriale, iar puţin peste o mie - pentru case de locuit.

Fiecare al treilea credit ipotecar este înregistrat în Chişinău, unde 65 la sută din astfel de împrumuturi sunt pentru apartamente.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?