X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Iranul și Omanul, hotărâte să-și dezvolte relațiile

12 iul. 2017,, 20:30   Externe
1553 0

Iranul și Omanul sînt hotărîte să-și dezvolte relațiile, în plină criză între țările din Golf și Qatar, a declarat miercuri președintele iranian Hassan Rohani, primindu-l pe ministrul de externe al Omanului, informează AFP.

'Iranul și Omanul au avut de-a lungul anilor relații frățești și ele trebuie întărite', a declarat președintele Rohani.

'Relațiile noastre sînt amicale, puternice și fraterne, iar liderii omanezi cred că acestea trebuie dezvoltate', a declarat la rîndul ministrul de externe al Omanului, Youssef ben Alaoui ben Abdallah, potrivit guvernului iranian.

Vizita sa de două zile la Teheran intervine într-un context de tensiuni în Golf.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul și Egiptul au rupt din 5 iunie relațiile cu Doha și au aplicat sancțiuni economice împotriva micului emirat, cerînd între altele ca Doha să-și rupă relațiile cu Iranul, marele rival al Riadului.


Omanul, care dă în mod tradițional dovadă de neutralitate în problemele regionale, nu este implicat în criză, cea mai gravă din Golf după crearea, în 1981, a Consiliului de Cooperare din Golf, format din Arabia Saudită, Qatar, Oman, Bahrein, Emiratele Arabe Unite și Kuweit.

Rohani a criticat din nou miercuri sancțiunile economice impuse Qatarului de către Riad și aliații săi. De la punerea în aplicare a acestora, Teheranul a ajutat Doha, crescînd exporturile de produse alimentare către emirat.

'Folosirea amenințării, a presiunilor și blocadei împotriva vecinilor, în mod concret împotriva Qatarului, este o metodă eronată și toată lumea trebuie să încerce să reducă tensiunile din regiune', a afirmat liderul iranian.

De asemenea, el a denunțat 'politica unor țări din regiune împotriva Siriei, Yemenului și Bahreinului', fără a nominaliza Arabia Saudită.

Iranul denunță cu regularitate bombardamentele coaliției arabe conduse de Riad în Yemen, unde Teheranul îi sprijină pe rebelii houthi, și acuză Riadul și pe aliații acestuia că susțin grupările rebele și jihadiste în Siria și Irak.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?