O echipă de oameni de știință a reușit în premieră să observe două găuri negre supermasive prinse într-un dans mortal al gravitației, orbitîndu-se una pe cealaltă într-o îmbrățișare din ce în ce mai strînsă care va duce, în cele din urmă, la fuziunea lor într-o gaură neagră încă și mai masivă, conform SPACE.com care citează un studiu publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal.
În plus, mișcarea orbitală remarcată în observații derulate de-a lungul a 12 ani ar putea fi cea mai puțin evidentă mișcare a unor obiecte de pe cer, conform cercetătorilor.
Găurile negre supermasive au mase de milioane pînă la miliarde de ori mai mari decît Soarele, steaua care guvernează sistemul nostru solar și care singură reprezintă mai mult de 98% din masa acestuia. Astfel de găuri negre supermasive sînt întîlnite în cele mai multe, dacă nu chiar în toate nucleele galactice. Oamenii de știință au încă multe întrebări fără răspuns despre modul în care se nasc astfel de monștri galactici în centrul galaxiilor și despre influența pe care ei o exercită asupra mediului galactic și chiar a Universului.
O modalitate de a afla mai multe despre modul în care crește masa unei găuri negre este de a observa perechile de găuri negre pe cale să se ciocnească și să fuzioneze. Cercetătorii au analizat centrul unei galaxii eliptice uriașe, denumite 0402+379, care este localizată la aproximativ 750 de milioane de ani lumină distanță. În 2006 astronomii și-au dat seama că în nucleul acestei galaxii sălășluiesc nu una, ci două găuri negre supermasive.
În urma analizei efectelor gravitaționale pe care le au aceste găuri negre asupra mediului galactic înconjurător, astronomii au calculat că împreună cei doi monștri au o masă combinată de aproximativ 15 miliarde de ori mai mare decît a Soarelui. Nu se știe cu precizie cît de mare este fiecare gaură neagră în parte, însă datele disponibile susțin că una dintre ele ar putea fi de două pînă la de patru ori mai masivă decît cealaltă, conform lui Roger Romani, astrofizician la Universitatea Stanford, coautor al studiului.
Distanța dintre aceste două găuri negre este de "doar" aproximativ 24 de ani lumină — cea mai mică distanță la care au fost observate două găuri negre supermasive una față de cealaltă, conform lui Karishma Bansal, cercetător la University of New Mexico din Albuquerque, alt semnatar al studiului. Pentru comparație, galaxia noastră, Calea Lactee, are un diametru de peste 100.000 de ani lumină și o singură gaură neagră supermasivă în centrul ei, Sagittarius A.
Existența a două astfel de găuri negre atît de apropiate una față de cealaltă sugerează că galaxia gigantică în care se află este rezultatul ciocnirii mai multor galaxii, iar ciocnirea și fuziunea par a fi și destinul celor două găuri negre supermasive care au fost observate orbitîndu-se reciproc.
Pentru a afla dacă cei doi monștri celești vor fuziona, astronomii au observat nucleul galactic în care se află aceștia timp de peste 12 ani, folosind sistemul de 10 radiotelescoape Very Long Baseline Array, ce se întinde din Insulele Virgine (SUA) pînă în Hawaii și din New Mexico în Alaska.
Conform studiului publicat, ei au remarcat că una dintre găurile negre se mișcă cu o rată de doar 1 micro-arcsecundă pe an — adică o mișcare de aproximativ 1 miliard de ori mai lentă decît a celui mai îndepărtat obiect pe care îl putem urmări pe cer cu ochiul liber.
"Dacă vă imaginați un melc plimbîndu-se la suprafața recent descoperitei planete telurice de pe orbita celei mai apropiate stele de Soare, Proxima Centauri — aflată la aproximativ 4 ani lumină distanță — cu viteza de 1 centimetru pe secundă, aceasta este mișcarea angulară pe care am remarcat-o acolo", a adăugat Romani.
Conform cercetătorilor, aceasta ar putea fi cea mai lentă mișcare detectată a unui obiect celest. "Personal, eu consider că turul de forță tehnologic pe care l-am făcut reușind să măsurăm această infimă mișcare este cu adevărat impresionant", a adăugat Roger Romani.
Concluziile echipei de cercetători indică faptul că aceste două găuri negre se orbitează reciproc, finalizînd o singură orbită într-un interval de timp de aproximativ 30.000 de ani.
"Este pentru prima oară cînd au fost descoperite două găuri negre supermasive care se orbitează reciproc", a completat și Greg Taylor, participant la studiu de la University of New Mexico.
Recent oamenii de știință au detectat și existența unor unduiri în însăși textura spațiu-timpului denumite unde gravitaționale. Descoperirea acestui efect i-a trimis pe cercetători spre cauză, ajungînd la concluzia că aceste unde gravitaționale ar fi rezultatul apropierii și ciocnirii unor perechi de găuri negre, fiecare de cîteva zeci de ori mai masivă decît Soarele (nu supermasive). De cealaltă parte, noua descoperire marchează detectarea directă, în premieră, prin analiza imaginilor, a unei perechi de găuri negre supermasive care se orbitează reciproc, conform lui Romani.
Deși aceste găuri negre se orbitează reciproc, este posibil să nu se ciocnească niciodată în condițiile în care Universul continuă să se extindă cu o viteză accelerată.
Prin analiza unor astfel de perechi de găuri negre cercetătorii pot afla condițiile în care unele găuri negre își pot mări masa ajungînd monștrii cu greutatea a milioane sau miliarde de sori din centrul galaxiilor.
Adăuga comentariu