Tribunalul l-a găsit pe bărbat vinovat de furt și producere de pagube materiale.
Sentința a fost de trei ani de închisoare, din care doi ani pedeapsă cu suspendare.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va împlini 45 de ani luna aceasta și este tatăl a doi copii.
El s-a autodescris drept un colecționar obsedat și a declarat la tribunal că a început să colecționeze pene cînd avea 9 ani, iar visul său a fost acela de a deține cîte o pană de la fiecare specie de pasăre prădătoare din lume, precizează sursa citată.
El a fost acuzat că a comis aceste furturi în mai multe muzee din Europa, în special în Elveția, Germania și Austria, pentru a crește valoarea colecției sale. El vizita colecții ornitologice din muzee europene și, sub pretextul unui demers științific, profita pentru a fura pene de la specii aviare valoroase.
"Obiecte foarte rare și prețioase, de o valoare științifică inestimabilă" au fost astfel furate, potrivit acuzării.
Hoțul a furat pene de gaie roșie, dar și pene aparținînd unor păsări din specii exotice, precum harpie-de-Noua-Guinee, șoim de tundră, șoim negru, harpii și marele-duce-de-Usambara.
În total, bărbatul a furat pene de la 127 de specii, într-un interval de șapte ani și jumătate.
Pînă la momentul în care un muzeu din Berlin a aflat despre activitățile bărbatului, în 2012, colecția sa ajunsese la peste 10.500 de pene.
Daunele provocate muzeelor se ridică la peste 6 milioane de franci elvețieni (5,4 milioane de euro), a estimat Ministerul Public din Elveția.
Adăuga comentariu