Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Patronii trebuie să le ofere salariaților pînă la patru litri de apă

6 iul. 2017,, 08:51   Societate
1985 0

Angajatorii trebuie să le ofere salariaților care muncesc la temperaturi de peste 30 de grade Celsius de la doi la patru litri de apă potabilă pe zi pentru fiecare angajat.

Victor Țurcan, șef de direcție la Inspectoratul de Stat al Muncii, a declarat pentru IPN că legea nu delimitează meseriile care necesită metode de protecție sporită pe timp de caniculă. Toți cei care activează în condiții de risc termic urmează să fie protejați de către angajatori.

Patronul are dreptul să modifice regimul de lucru, astfel ca lucrătorii să fie mai puțin expuși la factorii de risc termic, cum ar fi insolațiile sau arsurile solare. În special este vorba despre angajații din agricultură, care sînt expuși direct la razele solare. Este recomandat ca locurile de muncă în aer liber să aibă spații umbrite, cu temperaturi mai scăzute, pentru restabilirea balanței termice a muncitorilor. De asemenea, angajatorul este obligat să le ofere mijloace de protecție împotriva arsurilor solare.

În cadrul controalelor efectuate, inspectorii muncii au depistat angajatori care nu respectă legea, iar muncitorii activau la temperaturi de peste 40 de grade, în special în sectorul agricol și în construcții. Asemenea situații nu trec fără urmări, susține Victor Țurcan, care a menționat că, ceva timp în urmă, a fost semnalat și un caz de deces al unui angajat în agricultură care muncea în asemenea condiții.

Cît privește apa potabilă care trebuie oferită salariaților pe timp de caniculă, mulți angajatori respectă această prevedere. Au fost și cazuri cînd angajatorii au modificat regimul de muncă. Astfel, programul începea mai devreme, cu o pauză de masă mai lungă și continuarea muncii în orele de seară.

Victor Țurcan a spus că nu există o statistică a domeniilor de activitate cu cele mai multe accidente de muncă pe timp de caniculă. Însă în agricultură și în construcții au loc cele mai multe accidente de muncă din totalul accidentelor de muncă produse pe parcursul anului. Anul trecut au fost raportate 416 accidente de muncă, în acest an au fost 186 de accidente, dintre care 18 cu deces.

Pînă la 240 de unități convenționale – este amenda pe care o riscă un angajator pentru încălcarea legislației muncii și nerespectarea normelor de muncă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?