X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ghimpu, criticat de Diacov

5 iul. 2017,, 11:00   Politică
3124 5

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a avut mai multe întrevederi la Bruxelles, în cadrul cărora le-a vorbit oficialilor europeni despre „arestările politice” din Moldova, notează NOI.md.

Liberalul a abordat problema cu reprezentanți ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ai Parlamentului European, precum și ai Serviciului European pentru Acțiune Externă.

„Am abordat subiecte ce țin de situația politică din Moldova, statul de drept și democratic, justiție selectivă și părtinitoare, precum și problema arestărilor politice din ultima perioadă”, a relatat Ghimpu pe o rețea de socializare.

Declarațiile lui au fost dezaprobate de fostul procuror-șef al municipiului Chișinău Ivan Diacov, care l-a acuzat pe Ghimpu de faptul că a mers la Bruxelles să facă PR în favoarea partidului și a nepotului său Dorin Chirtoacă.

„Are oare dreptul moral fostul președinte al Parlamentului, M. Ghimpu, care a fost inițiatorul distribuirii organelor de drept pe criterii politice, să critice azi organele de drept pentru abuzuri? Oare într-adevăr dl Ghimpu crede că națiunea a uitat momentele cînd el cerea pîrghii de influență în organele de drept, funcția de prim-adjunct al procurorului general, funcțiile de director SIS și adjunctul acestuia? Oare el crede că noi am uitat știrile din presă că dl Ghimpu, avînd prerogativa exclusivă de a identifica și propune plenului Parlamentului candidatura procurorului general, l-a propus pe Zubco, numire făcută prin tîrguială politică cu dl Urechean, pentru care s-o fi dat 2 milioane de euro?”, a comentat Diacov.


Potrivit lui Ivan Diacov, Mihai Ghimpu s-a folosit de postura sa de deputat pentru a denigra guvernarea de la Chișinău în fața partenerilor externi.

„Cred că, prin acțiunile sale, Ghimpu a comis trafic de influență la nivel internațional – a folosit abuziv situația sa de serviciu de deputat al Parlamentului pentru a influența organismele internaționale, denegrînd puterea de stat a Republicii Moldova în beneficiul personal, al partidului pe care îl conduce și al nepotului său Chirtoacă, aflat sub învinuire penală”, a adăugat Ivan Diacov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?