X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Peste 70% din drumurile din Moldova se află în stare critică

5 iun. 2013,, 16:08   Societate
4467 1
Foto : expresul.com
Peste 70% din drumurile naţionale din Republica Moldova sînt în stare rea şi foarte rea, se menționează în proiectul Strategiei privind transportul şi logistica pe anii 2013-2022, realizată sub supravegherea Ministerului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor. Potrivit documentului, starea drumurilor locale rămîne critic și doar 22% din lungimea acestor drumuri se află în stare bună. Potrivit autorilor proiectului, acest lucru afectează accesul populaţiei rurale la serviciile sociale, de învăţămînt şi cele medicale.

De menționat că, potrivit unor studii la nivel global, drumurile din Moldova sînt cele mai proaste din lume.

Potrivit proiectului, sistemul național de căi ferate cuprinde peste 1000 de kilometri de linii de bază neelectrificate. Circa 80 de kilometri de linii sînt totalmente lipsite de dispozitive automatizate de control, acesta se realizează prin comunicare telefonică. În jur de 80% din sistemele de control sînt în stare critică.

Astfel, transportul feroviar de mărfuri din Moldova este perceput ca lent, costisitor şi nesigur.

Cît privește transportul aerian, potrivit documentului, ofertele sînt limitate, iar costurile înalte. Astfel, preţul unui bilet din şi spre Chişinău este aproape dublu comparativ cu o călătorie pe aceeaşi distanţă din Kiev sau Bucureşti.

Pentru înlăturarea problemelor din domeniul transportului autorii proiectului strategiei consideră că trebuie creat un mediu legal și instituțional, astfel încît acest sector să contribuie la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?