Preşedintele stiri: 3022

Compania ”Air Moldova” va fi privatizată

3 iun. 2013,, 11:53   Economie
4381 0
Foto: airport.md
Noul Guvern al Republicii Moldova intenționează să elaboreze și să aprobe Strategia privind privatizarea ÎS ”Air Moldova”. Acest lucru este prevăzut în programul de activitate al Executivului. Potrivit documentului, în domeniul transportului aerian Guvernul preconizează să asigure condiţii de creştere a gradului de competitivitate pe piaţa serviciilor de transport aerian în scopul reducerii preţurilor la biletele de avion prin atragerea de noi companii aeriene (inclusiv low-cost), să dezvolte aeroporturile regionale şi să deschidă zboruri directe spre destinaţii noi.

De asemenea, programul prevede sporirea gradului de siguranţă şi securitate a zborurilor prin implementarea prevederilor Acordului privind Spaţiul Aerian Comun UE – Republica Moldova stimularea şi susţinerea operatorilor aerieni în scopul valorificării oportunităţilor de transformare a aeroporturilor internaţionale din Moldova în huburi regionale, prin atragerea investiţiilor private în domeniu, modernizarea infrastructurii aeroporturilor, inclusiv prin atragerea investitorilor strategici în proiecte de parteneriat public-privat.

O altă sarcină importantă este crearea cadrului instituţional eficient şi independent în domeniul reglementării siguranţei zborurilor, inclusiv prin eliminarea conflictului de interese instituţional dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi ÎS „Air Moldova”.
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X