Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

La Teatrul de Vară va fi amenajat un teren pentru proiectarea filmelor în aer liber

20 iun. 2017,, 18:10   Societate
2391 0

În Parcul „Valea Morilor” din capitală va fi deschis un cinematograf în aer liber.

La reamenajarea teritoriului Teatrului de Vară într-un teren pentru proiectarea filmelor în aer liber a muncit un mare grup de voluntari. Ei, conform subiectului de la telecanalul „Prime”, sînt gata de finisarea lucrărilor, comunică NOI.md.

Munca pentru restaurarea Teatrului de Vară, potrivit spuselor autorului proiectului Nicolai Chirnev, a durat şase ani. „A trebuit să depăşim multe, dar le-am reuşit pe toate. Trebuie să mai executăm unele lucrări pentru a consolida suporturile viitorului ecran. Sînt sigur, se vor găsi „deştepţi”, care vor umbla pe aici şi ziua, şi noaptea. Cînd lucrările vor fi finalizate, ne vom adresa ambasadelor statelor străine cu rugămintea de a ne pune la dispoziţie filme artistice”, a relatat entuziastul.

La apelul lui Nicolai Chirnev de a ajuta la restabilirea Teatrului de Vară au răspuns circa 20 de voluntari. Mulţi locuitori din zonele limitrofe au exprimat gratitudine entutiaştilor pentru înnobilarea locului, de care mulţi au legate amintiri personale. „Eu deseori veneam încoace la teatru şi îmi plăcea foarte mult. M-am bucurat, cînd am auzit despre această idee. Este foarte bine că oamenii au reacţionat şi au depus eforturi pentru crearea unui loc de odihnă orăşenilor, unde oamenii ar putea veni şi viziona filme bune”, şi-a împărtăşit impresiile o femeie.


Pentru crearea terenului de vizionare a filmelor în aer liber voluntarii au reuşit să obţină un grant în valoare de opt mii de euro, alocat de partenerii străini. Repertoriul viitorului cinematograf în aer liber, potrivit afirmaţiilor participanţilor la proiect, va fi diversificat şi interesant. Se aşteaptă că terenul din faţa ecranului mare va avea o capacitate concomitentă de pînă la o sută de spectatori.

Precizăm că Teatrul de Vară, care anterior era numit Teatrul Verde, a fost construit în Parcul “Valea Morilor” (fostul Lac comsomolist – n.red.) în anul 1957. Pe teritoriul lui erau organizate o mulţime de manifestări masive cu participarea colectivelor şi ansamblurilor muzicale profesioniste şi de amatori, serate de creaţie, reprezentaţii de circ, concerte şi alte evenimente. El era prevăzut pentru 7,5 mii de locuri. Teatrul de Vară a fost lăsat în paragină la mijlocul anilor 1990.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?