Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065

Universitatea din Bologna susţine că a descoperit cea mai veche parte a Torei

29 mai. 2013,, 16:36   Externe
3789 0
Foto: blogspot.com
Angajaţi ai Universităţii Bologna din Italia au descoperit chiar în biblioteca instituţiei un document despre care susţin că reprezintă cea mai veche partea a Torei, potrivit BBC.

Documentul a fost etichetat greşit, crezîndu-se că nu are o vechime mai mare de o sută de ani. Cu toate acestea, prin datarea cu carbon s-a demonstrat că este posibil ca documentul să fie scris acum mai bine de 850 de ani. „Acest document reprezintă cel mai vechi text care ar putea completa Tora, dar şi un obiect de o valoare extraordinară“, a declarat Mauro Perani, profesor de ebraică în cadrul Universităţii.

Potrivit Universităţii, în 1889, unul dintre bibliotecari, Leonello Modona a examinat documentul, estimînd că datează din secolul al XVII-lea. Cu toate acestea, atunci cînd Perani l-a reexaminat, a constat că hîrtia utilizată aparţinea tradiţiei babiloniene orientale, aşa că trebuie să fie mult mai vechi. Un alt argument este acela că textul conţine caracteristici interzise în exemplarele de mai tîrziu, nefiind conforme cu regulile impuse de filozoful Moise Maimonide în secolul al XII-lea, a conchis Universitatea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?