X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

BNM: Recentele tranzacții cu acțiunile ”Moldova Agroindbank” nu au afectat activitatea instituției

29 mai. 2013,, 11:26   Economie
2806 0
Foto: radiochisinau.md
Banca Națională a Moldovei (BNM) are certitudinea că recentele tranzacții cu acțiunile ”Moldova Agroindbank” nu au afectat activitatea instituției. Potrivit unui comunicat emis de BNM, în perioada 15 martie -18 mai 2013, au fost efectuate tranzacții cu 29,84% din acțiunile ”Moldova Agroindbank”. În particular, în perioada 15-18 martie 2013, au fost efectuate 23 de tranzacţii de proporţii mici cu acţiunile băncii în mărime de 1,66% din capitalul social, care reprezintă unele suspiciuni cu privire la legalitatea acestora.

Pe 10 şi 24 aprilie 2013, au fost tranzacţionate acţiunile ale doi acționari, care deţineau a cîte 4,99% din capitalul social al băncii. În perioada 14-18 mai 2013, au fost tranzacţionate acţiunile deţinute de trei acționari din Slovenia și unu din Olanda cu o cotă totală de participare în capitalul social al băncii de 18,2%. Acţiunile menţionate au fost transferate către 7 companii înregistrate în Marea Britanie, Cipru şi Letonia, fiecare companie deţinînd cota de participare sub 5%, care nu necesită obţinerea permisiunii prealabile din partea Băncii Naţionale.

Banca Naţională examinează în prezent informaţia disponibilă cu referire la tranzacţiile respective şi a solicitat de la organele abilitate orice probă disponibilă, care ar indica existenţa unei activităţi concertate a noilor acţionari. BNM subliniază că, în cazul în care vor fi acumulate probe suficiente care să indice achiziţionarea unei cote substanţiale în capitalul BC „Moldova - Agroindbank” SA fără permisiunea BNM, ultima va informa acționarii și banca despre suspendarea drepturilor noilor acționarilor.

Totodată, BNM declară că tranzacţiile recente cu acţiunile băncii nu au afectat activitatea „Moldova - Agroindbank”. Banca Naţională a subliniat că va întreprinde toate măsurile legale pentru a proteja stabilitatea „Moldova - Agroindbank” şi a sistemului bancar din Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?