Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Filat comentează atacurile asupra MAIB

28 mai. 2013,, 17:30   Politică
11390 9
Foto: newsmoldova.ru
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vladimir Filat, susține că, de la instaurarea crizei politice în țară, atacuri de tipul celui de la Moldova-Agroindbank au început să aibă loc în cadrul mai multor instituții din țară. Liderul PLDM a făcut această declarație după prelegerea publică susținută de el la Academia de Științe. Asta după ce Consiliul de administrare al instituției financiare a declarat că este supusă unui atac fără precedent, relatează NOI.md.

“O astfel de situație este nu doar la MAIB. Din momentul în care s-a instaurat această criză politică în Republica Moldova, avem situații complicate și în alte cazuri. Ceea ce ține de MAIB a fost o situație analizată de instituțiile statului de mai mult timp. Din păcate, au fost examinate, dar au fost mai puține decizii. Avem solicitări din partea mai multor instituții financiar bancare, care își arată îngrijorarea de ceea ce se întîmplă în acele instituții”, a spus Filat. Cît privește situația de la MAIB, Vlad Filat a spus că, atunci cînd era prim-ministru, a solicitat tuturor instituțiilor statului abilitate cu funcții sa intervină, iar la ziua de azi această responsabilitate este deja pe seama prim-ministrului interimar Iurie Leancă, care are în administrare cazul respectiv.

MAIB a anunţat că este supusă unui atac fără precedent şi anume preluarea ilicită a unor importante pachete de acţiuni. Ulterior, la Guvern s-a întrunit o comisie, care a discutat despre situația creată și măsurile de prevenire.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?