X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Armașu: Creditarea în cadrul programului "Prima Casă" ar putea fi lansată la toamnă

7 iun. 2017,, 13:41   Societate
2159 2

Creditarea preferenţială a tinerilor pentru procurarea unei locuinţe în cadrul programului "Prima casă" ar putea fi lansată la toamnă, a declarat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

Marţi seara, la o emisiune la Publika TV, ministrul a spus că în scurt timp va fi discutat şi elaborat conceptul acestui program de stat şi va fi adoptată o lege corespunzătoare, pentru ca la toamnă familiile tinere să-şi poată procura prima casă cu ajutorul creditării preferenţiale.

"Trebuie să facem totul simplu şi comod, pentru ca tînăra familie să vină la băncile care vor accepta să participe la program, să prezinte documente de confirmare a veniturilor, iar apoi va lucra banca creditoare, notarul şi oficiul cadastral", a spus Armaşu.

De credite vor putea beneficia familiile tinere care nu au o locuinţă, nu au credite ipotecare la bancă şi au un venit oficial a cărui mărime trebuie să fie de două ori mai mare decît rata lunară pentru credit.

Ministrul Finanţelor a amintit că plafonul împrumutului solicitat este de 1 milion de lei, ceea ce constituie circa $55 mii la cursul oficial actual. Contribuţia iniţială a beneficiarului va fi de 5% din suma creditului.

Armaşu a atras atenţia la faptul că, potrivit condiţiilor programului "Prima casă", locuinţele pe piaţa primară sau secundară vor fi alese de familii.

"Este vorba de locuinţe date deja în exploatare, dar nu de case sau apartamente aflate în construcţie", a spus ministrul.

Creditele vor fi oferite pe un termen de pînă la 25 de ani, iar rata dobînzii va fi analizată detaliat în conceptul programului şi în legislaţia ce urmează a fi adoptată în regim de urgenţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?