Licitațiile trucate în grădinițe: opt învinuiți și-au recunoscut vina

Licitațiile trucate în grădinițe: opt învinuiți și-au recunoscut vina

Procuratura Anticorupţie a finalizat şi a expediat instanţei de judecată cauzele penale în privinţa a nouă învinuiţi din dosarul privind trucarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a instituţiilor preşcolare.


Printre învinuiţi se regăsesc patru funcţionari publici, inclusiv angajaţi ai Direcţiei educaţie tineret şi sport Buiucani, Spitalului Raional Hînceşti, precum şi Ministerului Apărării şi cinci reprezentanţi ai agenţilor economici participanţi la licitaţii, cărora li s-a incriminat săvîrşirea infracţiunilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influenţă, abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Opt învinuiţi dintre cei nouă și-au recunoscut vina parţial sau integral, iar în cinci cazuri au fost încheiate acorduri privind recunoaşterea vinovăţiei. În privinţa învinuiţilor a fost aplicată măsura preventivă control judiciar.

În particular, învinuirea constă în ceea că, pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încît să fie desemnate cîştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.

Pentru infracţiunile comise inculpaţii riscă pedepse cu închisoarea, amenzi şi privare de drepturi.

Cauzele penale au fost expediate pentru examinare în fond la Judecătoria mun. Chişinău sediul Buiucani, fiind fixate şedinţe pe 8 şi 23 iunie curent.

Concomitent, urmărirea penală continuă în privinţa altor 15 învinuiţi în cauza penală menţionată.
Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load