Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7326
Obiectiv european stiri: 285

Problema copiilor vagabonzi continuă să fie prioritară pentru societate (VIDEO)

31 mai. 2017,, 10:30   Societate
4960

Creșterea numărului de copii vagabonzi în Chișinău provoacă îngrijorarea consilierului municipal Vasilii Chirtoca.


Autoritățile locale neglijează drepturile copiilor rămași fără supravegherea părinților, deși, în aceste scopuri, din bugetul municipal se alocă mijloace. Ce măsuri urmează să fie întreprinse pentru ameliorarea situației copiilor vagabonzi a relatat în cadrul unui interviu oferit unui post de televiziune privat președintele fracțiunii Partidului Comuniștilor și celor fără de partid în Consiliul municipal Chișinău, președintele SA „DAAC-Hermes”, Vasilii Chirtoca, relatează NOI.md.

Consilierul municipal a atras atenția societății asupra unei tendințe negative. „O problemă foarte mare pentru Chișinău este creșterea numărului de copii vagabonzi. Cu cinci ani în urmă, în țara noastră nu exista această problemă. Cunoaștem bine acest lucru, deoarece Compania „DAAC-Hermes” acorda asistență celor trei orfelinate. În prezent ajutăm doar unul. Știți de ce? Deoarece două au fost închise, absolut nemotivat. Casele de copii aveau o bază foarte bună, în cadrul lor activau pedagogi cu experiență. Noi am investit în ele milioane de lei. Aici era instituit un sistem de educație excelent, care s-a remarcat încă pe timpurile Uniunii Sovietice”, a declarat Vasilii Chirtoca.

El și-a exprimat nedumerirea în legătură cu condițiile în care s-au pomenit copiii fără adăpost. „Nimeni așa și nu a spus unde au ajuns copiii de acolo. Ei, chipurile, au fost plasați în orfelinate de tip familial sau au fost încredințați asistenților parentali profesioniști. În marea majoritate a cazurilor acest lucru nu corespunde realității. Asta pe lîngă faptul că circa o sută de persoane din Primărie se ocupă de problemele copiilor vagabonzi. Ei i-au integrat în familii pe circa 50 de copii, deși au eliberat de discipoli mii de locuri din orfelinate. Unde au ajuns acești copii? Ei sînt nevoiți să înghețe în hotelul „Inturist” (cunoscut sub denumirea „Național”, care se află într-o stare deplorabilă – nota red.), în treceri, subsoluri, ei cerșesc în străzi”, a adăugat consilierul municipal.

Vasilii Chirtoca și-a exprimat încrederea că problema copiilor vagabonzi ar putea fi soluționată foarte repede. „Este suficient să fie reluată activitatea Școlii-internat nr.2 din Chișinău și să se convină cu Centrul pentru copii din satul Pîrîta, construit în baza investițiilor străine. Noi am ajutat acest centru, în care au fost create condiții de confort. Ce poate fi mai important decît copiii?”, a rezumat alesul local.

Precizăm că Centrul de plasament de tip familial „Orășelul Copilăriei” a fost deschis în satul Pîrîta, raionul Dubăsari, în 2005. Anual acesta adăpostea cîteva sute de copii. Decizia privind închiderea Centrului a fost adoptată la finele anului 2016 și de atunci clădirile de infrastructură stau neexploatate. Gimnaziul-internat nr.2 a fost închis în noiembrie 2015. La data închiderii, pe teritoriul lui locuiau și învățau circa 190 de copiii.


0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав