Pedeapsa de 18 ani în cazul Platon s-ar putea mări

Pedeapsa de 18 ani în cazul Platon s-ar putea mări

Procuratura Anticorupţie a expediat astăzi în judecată o cauză penală de învinuire a omului de afaceri Veaceslav Platon, suspectat de tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari, săvîrşită de un grup criminal, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Veaceslav Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni a trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, ar fi organizat, în perioada anului 2016, sustragerea unor sume de bani depuse pe conturile acestor companii. Platon ar fi implicat în comiterea infracțiunii pe încă două persoane, care urmau să realizeze planul propriu-zis, însă acestea au fost reținute în scurt timp de către procurori.

Sursa citată a precizat că suspecții ar fi elaborat un plan infracţional de sustragere a peste 205 milioane de lei de pe conturile unei companii din România, prin dispunerea iniţierii procedurii de separare de companiei de asigurări „Moldasig”. Acest fapt urma să aibă loc prin schimbarea fictivă a acţionariatului și înlocuirea membrilor conducerii executive cu persoane loiale, pentru a putea sustrage banii.

Ulterior, în decembrie 2016, la indicaţiile lui Veaceslav Platon, persoane interpuse s-ar fi deplasat în România cu procesul-verbal falsificat al Consiliului societății „Moldasig” şi alte acte falsificate. Directorul general al companiei de asigurare din România însă s-a opus realizării intenției de schimbare fictivă a acţionariatului companiei de asigurări, iar la întoarcerea în ţară persoanele au fost reţinute de către procurori.

Totodată, Veaceslav Platon ar fi organizat şi dirijat mai multe acțiuni ilicite îndreptate spre numirea unor noi vicedirectori la companiile de asigurări pentru a însuși peste 3,5 milioane de lei şi aproximativ 10 milioane de dolari SUA din conturile societăților „Moldasig” şi „Alliance Insurance Group”.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la sfîrșitul lunii aprilie la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 mln de lei.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load