X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O companie din Suedia testează un camion autonom de gunoi (VIDEO)

20 mai. 2017,, 02:00   Externe
4105 0

Volvo testa încă din 2016 camioane autonome în cariere miniere, iar acum producătorul suedez vrea să aplice aceeași tehnologie și pentru crearea unui camion autonom destinat companiilor de salubritate, scrie CNET.


Volvo a anunțat un parteneriat cu Renova, o companie suedeză care activează în domeniul managerierii deșeurilor, pentru a dezvolta un camion de gunoi care se conduce singur.

Pentru început, acesta trebuie condus manual, astfel încît senzorii săi și GPS-ul să înregistreze ruta. Apoi, la reîntoarcere, camionul va ști pe unde să meargă și unde să oprească. Din acel moment, operatorul poate porni modulul autonom și să se relaxeze sau să pună gunoaiele în compactor. Apoi operatorul dă o comandă și camionul merge pînă la următoarea ghenă. Ba chiar poate merge cu spatele pe stradă.

Mersul în marșarier nu e însă o soluție pentru orice fel de situație. Totuși Volvo spune că vehiculul său este sigur în orice direcție, deoarece senzorii acoperă o arie de 360 de grade în jurul camionului. Momentan, acesta rămîne doar un proiect-pilot, neexistînd planuri pentru producția pe scară industrială.

Testele vor avea loc pînă la finele lui 2017. În timp ce divizia de autoturisme Volvo este deținută de grupul chinez Geely, divizia Volvo Trucks este parte a grupului suedez Volvo AB. Aceasta mai produce și camioane Renault.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?