Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Greceanîi cere restabilirea sistemului de monitorizare a asistenţei financiare

14 mai. 2017,, 11:30   Economie
5440 1

În Moldova trebuie restabilit sistemul de monitorizare a asistenţei financiare care a existat în ţară pînă în anul 2008 şi a fost dezvoltat inclusiv cu susţinerea Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA).

Această opinie a fost prezentată vineri de preşedintele Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, la întrevederea cu senatorul francez, raportorul special al participării Franţei la bugetul Uniunii Europene, FranГ§ois Marc.

Surse din cadrul PSRM au relatat că în cadrul întrevederii au fost discutate aspecte cu privire la acordarea de asistenţă financiară Moldovei din partea partenerilor europeni, rezultatele asistenţelor macrofinanciare acordate în 2007-2008 şi 2010 -2012, examinarea condiţiilor economice şi financiare, precum şi necesităţile unei noi asistenţe macrofinanciare.

Zinaida Greceanîi a declarat în cadrul întrevederii că fondurile UE adesea nu sînt orientate în Moldova spre dezvoltare, ci pentru acoperirea deficitului bugetar.

"Fondurile care erau alocate anterior ţării noastre de către donatori aveau un scop concret, iar utilizarea lor era strict controlată. Ca urmare a acţiunilor competente din 2002-2008, datoria externă a scăzut în Moldova de la 70% din PIB pînă la 12%. În 2010, aşa-numitele autorităţi "pro-europene" au abandonat acest sistem de monitorizare a veniturilor şi a cheltuielilor şi au revenit la utilizarea abuzivă a fondurilor, ceea ce a condus la o creştere substanţială a datoriei externe", a spus ea.

Fostul premier a subliniat că, "în acest caz, nu este necesar să reinventăm bicicleta, ci pur şi simplu să revenim la fosta practică de monitorizare a asistenţei financiare, care a dat rezultate excelente".

Potrivit comunicatului, părţile au discutat şi alte aspecte importante ale finanţării externe a republicii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?