X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un nou proiect de lege privind modificarea sistemului electoral

11 mai. 2017,, 16:00   Politică
2332 2

Institutul de Creaţie Legislativă "Lex Scripta" propune un nou proiect de lege privind modificarea sistemului electoral.

Directorul Institutului, Mihai Corj, a prezentat documentul joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Noi propunem păstrarea actualului sistem electoral proporţional, care trebuie îmbunătăţit. Alegerile trebuie să se desfăşoare în baza listelor de partid deschise. Cetăţenii care doresc să voteze pentru un partid trebuie să aibă această posibilitate. Iar cei care sînt mai bine informaţi şi doresc să voteze un candidat concret din partid trebuie să aibă posibilitatea ca la secţia de votare să ia cunoştinţă de liste şi să voteze pentru un candidat concret. Această procedură este cea mai democratică", susţine Corj.

El a mai propus ca, afară de circumscripţia general naţională, la Chişinău să fie create alte două circumscripţii – pentru reprezentanţii diasporei şi pentru locuitorii regiunii transnistrene, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să-şi aleagă deputaţii.

„Totodată, propunem reducerea pragului actual de accedere în Parlament: pentru candidaţii independenţi – de la 2% la 1%, pentru partide – de la 6% la 4%, pentru blocurile formate din două partide – de la 9% la 7%, pentru blocurile formate din trei şi mai multe partide – de la 11% la 9%. Aceasta va spori concurenţa şi va oferi tuturor posibilitatea să lupte pentru mandatele de deputaţi, inclusiv candidaţilor independenţi", a declarat Corj.

El a criticat proiectul de lege al Partidului Democrat privind trecerea la sistemului electoral uninominal.

„Acest document ne întoarce în trecutul sovietic. Nu putem merge pe această cale dacă ne dorim integrarea europeană. Desigur, legislativul are dreptul să adopte orice proiect de lege, dar trebuie să existe un consens în societate şi în clasa politică, ceea ce nu se poate spune despre cazul de faţă", a declarat juristul.

El a prezentat o mulţime de argumente referitoare la imperfecţiunea proiectului de lege. În particular, documentul nu asigură respectarea egalităţii de gen şi încalcă legea conform căreia 40% dintre deputaţii în Parlament trebuie să fie femei. De asemenea, documentul prevede ca circumscripţiile electorale să fie formate de Comisia Electorală Centrală, însă încalcă un şir de prevederi legislative.

„Acest proiect de lege nu corespunde cerinţelor moderne, ci ne întoarce în trecut. Mă bucur că autorii proiectului de lege au acceptat să nu insiste pe el, punîndu-l deoparte pînă în 2022. Referitor la proiectul de lege privind sistemul electoral mixt, propus de Partidul Socialiştilor, pe marginea acestuia trebuie organizate audieri publice, căci are nevoie de îmbunătăţiri", a subliniat Mihai Corj.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?