Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

CNA examinează legalitatea tăierilor de arbori din sectorul Rîşcani (DOC)

10 mai. 2017,, 10:45   Societate
3474 0

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a iniţiat anchetarea cazului de tăieri de arbori în parcul sectorului Rîşcani al capitalei.


Din partea acuzării instituția este reprezentată de Maia Bordea, procuror al Secţiei investigarea fraudelor contra mediului și intereselor publice. Acest fapt rezultă din răspunsul la sesizarea Fundaţiei pentru Dezvoltare Ecologică „EcoDava”, care urmăreşte cu atenţie mersul anchetei în cazul tăierilor ilicite de pădure, comunică NOI.md.

CNA a menţionat că sesizarea Fundaţiei “EcoDava” va fi completată cu materialele anchetei inițiate pe numele persoanelor juridice implicate în tăierile dintr-un parc din sectorul Rîşcani. În răspunsul instituţiei se precizează că anterior a fost iniţiată investigarea în legătură cu cazul tăierilor de arbori aflaţi în zona de parc, realizate în baza autorizaţiei semnate de Primărie, Asociaţia “Spaţii verzi” şi Agenţia Ecologică Chişinău. Dosarul are numărul de înregistrare 24-25/17, iar responsabilă de mersul acestuia a fost numită Maia Bordea.

La materialele acestei anchete, potrivit vicedirectorului CNA Vadim Cojocaru, va fi adăugată interpelarea Fundaţiei “EcoDava”, pe care instituţia a decis să nu o examineze separat.

În interpelare Fundaţia “EcoDava” a îndemnat CNA să acorde atenţie deosebită încălcărilor grave ale normativelor ecologice comise la tăierile de arbori în parcul din strada Zimbru a capitalei. Ecologiștii insistă asupra examinării detaliate a acestui caz, cu depistarea tuturor persoanelor implicate în aceste tăieri. Reprezentanţii Fundaţiei au amintit, de asemenea, despre dreptul lor de a obţine informații despre mersul anchetei, ceea ce CNA a promis să execute în cadrul legislaţiei în vigoare.

Precizăm că, în februarie, pe teritoriul unui parc din sectorul Rîşcani al capitalei au fost tăiaţi peste 30 de arbori şi 20 de arbuşti, în locul cărora se planifică edificarea unui centru cultural-sportiv cu cafenea şi parcare subterană. Lotul de pămînt, cu suprafaţa de 0,12 ha, după cum rezultă din documentația de proiectare şi deviz, aparţine Companiei SRL “Microcell”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?