X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Urmașii lui Ștefan realizează Școala Națională de Patriotism (FOTO)

8 mai. 2017,, 12:00   Societate
3552 2

Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, realizează în perioada 7-9 mai 2017, Școala Națională de Patriotism, notează NOI.md

Acest proiect este orientat spre dezvoltarea calităților de lider în rîndul tinerilor patrioți moldoveni. Astfel, circa 30 de tineri din Moldova, precum și 3 tineri moldoveni din regiunea Cernăuți, Ucraina, beneficiază de acest proiect.

Astfel, pe parcursul a 3 zile, tinerii vor avea parte de o serie de activități non-formale orientate spre dezvoltarea patriotismului moldovenesc, în scopul întăririi dragostei față de țară, a respectului pentru valorile tradiționale moldovenești precum și promovarea istoriei și identității moldovenești.

În cadrul proiectului, tinerii vor avea discuții cu cîțiva invitați, precum:
  • Valeriu Ostalep, ex-viceministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice și de Securitate;
  • Olga Goncearova, ex-director al Biroului pentru Relații Interetnice din Republica Moldova, președintele Adunării Popoarelor din Republica Moldova;
  • Sergiu Nazaria, istoric, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Președintele Asociației Istoricilor și Politologilor Pro-Moldova;
  • Nicolae Pascaru, fondatorul Federației de Luptă Națională VOIEVOD, blogger;
  • Vlad Ghenciu, expert în comunicare și leadership.

Astfel, în cadrul discuțiilor, tinerilor vor discuta mai multe aspecte legate de domeniul securității, multiculturalismului în Moldova, subiecte legate de Istoria Moldovei și relațiile noastre cu diaspora, precum și despre bloggerism. De asemenea, tinerii vor avea parte de introducere în arta oratorică, în scopul construirii unui discurs patriotic .

Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan” este o organizație non-guvernamentală, apolitică și bazată în exclusivitate pe principiul voluntariatului, care are drept scop promovarea patriotismului în rîndul tinerilor, înțelegînd că tinerii sînt cei care pot rezolva multitudinea de probleme cu care se confruntă societatea moldovenească.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?