Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Femeile fermiere de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit la Chişinău

6 mai. 2017,, 13:00   Economie
2688 0

Vineri, la Chişinău, s-a desfăşurat primul Forum Naţional al Asociaţiilor Femeilor Antreprenoare din domeniul Agriculturii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Surse din cadrul PNUD Moldova au relatat că evenimentul este organizat în baza unei platforme trans-riverane de dezvoltare a afacerilor, a Programului finanţat de Uniunea Europeană "Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD.

La eveniment au participat peste 70 de femei fermiere de pe ambele maluri ale rîului Nistru, care şi-au împărtăşit realizările în diverse domenii ale agriculturii.

Platforma de cooperare a femeilor fermiere de pe ambele maluri ale Nistrului a demarat în 2016 şi este implementată de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din Moldova "AGROinform" în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din stînga Nistrului. Timp de mai bine de un an acestea s-au întrunit la instruiri şi schimburi de experienţă.

"Platforma a fost creată pentru a intensifica cooperarea femeilor antreprenoare din domeniul agricol de pe ambele maluri ale rîului Nistru, şi pentru a le extinde oportunităţile în viaţa economică şi socială", a subliniat Jarek Domanski, coordonator de proiecte în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Consultantul de programe al Reprezentantului permanent PNUD în Moldova, Doina Munteanu, şi-a exprimat satisfacţia să vadă "atât de multe femei pe care le-a unit un eveniment de interes comun şi dorinţa de a învăţa unele de la altele".

În cadrul forumului au fost organizate sesiuni de informare despre aplicarea inovaţiilor şi tehnologiilor moderne în agricultură, dar şi puse în discuţie provocările şi soluţiile în domeniul dezvoltării personale a femeilor antreprenoare.

Programul "Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale rîului Nistrul prin implicarea reprezentanţilor societăţii civile, mediului de afaceri şi comunităţilor locale în activităţi comune de dezvoltare a afacerilor şi a infrastructurii sociale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?