Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Candu: Avem voturile necesare fără PL

5 mai. 2017,, 09:15   Politică
3927 6

Modificarea Codului electoral ar putea fi făcut cu cel puțin un an înaintea alegerilor parlamentare.

Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii ”Moldova în direct” de la postul public de televiziune, relatează NOI.md.

Potrivit lui Candu, Codul electoral ar putea fi modificat pînă în luna septembrie, dar numai după ce proiectele de lege ce prevăd schimbarea sistemului electoral vor fi expertizate de Comisia de la Veneţia. Mai mult decît atît, președintele Parlamentului susține că ar exista și o majoritate parlamentară dispusă să voteze modificarea sistemului electoral şi fără deputații din Partidul Liberal.

„La ora actuală avem voturi destule și fără colegii din Partidul Liberal pentru a vota uninominalul, ca să nu zică nimeni că există vreo legătură cu dosarele penale, dar nu o vom face fără raportul Comisiei de la Veneția”, a declarat Candu.

Modificarea Codului electoral trebuie făcută în cel mai scurt timp, susține Andrian Candu.

„Noi trebuie să luăm unele decizii într-un timp proxim, ca să reușim să avem cel puțin un an de zile pînă la următoarele alegeri parlamentare, pentru ca toți exponenții clasei politice să se pregătească potrivit noului sistem. Acest fapt îl recomandă și Consiliul Europei. Dacă următoarele alegeri vor avea loc la sfîrșitul lunii octombrie, în noiembrie sau la începutul lunii decembrie 2018, noi trebuie să avem modificările în Codul electoral prin a stabili un nou sistem cel tîrziu în luna septembrie a acestui an”, a punctat Andrian Candu.

În perioada 9-11 mai un grup de experți din cadrul Comisiei de la Veneția vor veni într-o vizită de lucru la Chișinău, iar la mijlocul lunii iunie va avea loc ședința Comisiei de la Veneția, la care va fi aprobat raportul cu privire la cele două proiecte de legi priind modificarea sistemului electoral.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?