X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Prima reacție a democraților după acuzațiile unor lideri europeni

4 mai. 2017,, 11:53   Politică
11400 18

Partidul Democrat va analiza declarația emisă de Partidul Popular European și de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, în ceea ce privește modificarea sistemului electoral din Moldova, notează NOI.md.

Declarația aparține deputatei PDM Valentina Buliga, unul dintre vicepreședinții formațiunii, care a comentat astăzi reacția dură a celor două formațiuni europene pe marginea votului uninominal. Buliga a specificat că obiecțiile expuse vor fi luate în considerație.

„Orice declarație trebuie analizată în profunzime, să se convingă cu toții de fapt că este un proces de consultări, legat de ceea ce-și doresc cetățenii. Nu este aprobată o decizie finală, sîntem în căutarea unui model politic responsabil pentru oamenii din Moldova. Vom ține cont de părerile și argumentele lor”, a punctat Buliga pentru reprezentanții presei.

Totodată, democrata a respins acuzațiile celor doi lideri de partid din Europa precum că modificarea sistemului electoral este o mișcare strategică a PDM făcută cu scopul de a se menține la putere cu orice preț.

„Nu este adevărat, vedeți sondajele. Cetățenii Republicii Moldova își doresc schimbarea clasei politice, au pierdut încrederea în multe partide politice, iar noi sîntem acum în căutarea unui model care să fie aproape de oameni, să avem o clasă politică responsabilă și un parlament funcțional”, a adăugat Buliga.

Liderul PPE și al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, Joseph Daul și Hans Van Baalen, au emis o declarație publică prin care condamnă intenția democraților de a institui votul uninominal în Republica Moldova. Aceștia au atenționat guvernarea de la Chișinău că vor cere suspendarea finanțării pentru Moldova în cazul în care modificarea sistemului electoral va fi efectuată în lipsa unui consens larg la nivelul întregii societății.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?