Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Guvernul Cehiei demisionează

3 mai. 2017,, 10:40   Externe
2154 0

Prim-ministrul, Bohuslav Sobotka, și tot Guvernul Cehiei, a anunțat, marți, că demisionează, după ce premierul a intrat în conflict cu ministrul său de Finanțe, Andrej Babis, suspectat de fraudă fiscală, scrie Bloomberg.

Sobotka a declarat că în cursul acestei săptămîni îi va înmîna președintelui demisia sa și a întregului executiv. Premierul susține că există suspiciuni reale că Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om de afaceri din Cehia, și ministru de Finanțe în Guvernul Sobotka, nu și-a plătit taxele în trecut și nu a explicat situaţia în mod corespunzător.

”Nu mai pot să-mi asum responsabilitatea în calitate de prim-ministru privind această situaţie. Am luat singura măsura rezonabilă în acest moment, şi anume demisia guvernului”, a declarat Sobotka.

Coaliția aflată la putere trebuie să numească un guvern interimar care să conducă țara pînă la alegerile din luna octombrie, sau să convoace alegeri anticipate.

Omul de afaceri, Andrej Babis este liderul formaţiunii de centru ANO, care este favorită în sondaje să cîștige alegerile și prin urmare acesta să devină premier.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?