X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

O schiță desenată de John Lennon scoasă la licitație

29 apr. 2017,, 22:00   Externe
2262 0

O schiță desenată de John Lennon pentru coperta "Sgt. Pepper Lonely Hearts Club Band", un album revoluționar și conceptual al Beatles-ilor, considerat o emblemă de muzicii rock, va fi scoasă la licitație pe 20 mai la New York, informează AFP.

Sursa foto: www.rollingstone.com

Schița în alb-negru înfățișează două grupuri de câte patru siluete — Beatlesii pe coperta finală — dintre care unul amplasat în jurul unei tobe, în centrul căreia este scris titlul albumului apărut în 1967. Trei rânduri de cercuri mici — reprezentînd capetele unor personaje — sunt reprezentate în partea de sus a foii, iar numele grupului este notat jos.

Schița a fost descoperită în fosta casă a lui Lennon, din sud-estul Angliei, de către un fost proprietar.

Potrivit casei de licitații Julien's Auctions, valoarea acesteia ar fi de 40.000 — 60.000 de dolari.


Paul McCartney a condus realizarea designului coperții acestui album alături de alți membri ai grupului, creând o operă artistică într-o epocă în care coperțile erau, în general, fotografii.

Pe celebra copertă finală, membrii Beatles sunt fotografiați în costume colorate, de fanfară, având pe fundal un colaj de figuri istorice și contemporane, precum Edgar Allan Poe, Marilyn Monroe sau chiar ei înșiși la începutul carierei.

Alte obiecte, printre care primul pian al lui Elvis Presley și o chitară folosită de legenda jazzului Django Reinhardt în timpul unei vizite în 1946 la New York, vor fi, de asemenea, scoase la licitație.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?