Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Pamela Anderson cere Franței să-i acorde azil lui Assange

26 apr. 2017,, 01:30   Externe
1651 0

Actrița canadiană Pamela Anderson, care se zvonește că ar avea o relație cu australianul Julien Assange, a cerut autorităților franceze să-i acorde azil fondatorului WikiLeaks, refugiat din 2012 la Ambasada Ecuadorului din Londra, relatează EFE.

"Julien a dezvăluit numele unor oameni foarte puternici care nu se vor opri de la nimic pentru a-l discredita. Are nevoie de protecție, iar Franța ar fi cel mai potrivit loc. Și el este un refugiat", a declarat Pamela Aderson într-un interviu acordat revistei 'Le Journal du Dimanche' (JDD).

Actrița și fost model Playboy în vîrstă de 49 de ani nu a vrut să dea detalii privind tipul relației sale cu Assange, subliniind că este 'extraordinară', dar 'prea complicată și personală pentru a putea fi explicată'. Pamela Anderson l-a cunoscut pe Assange cînd a vizitat Londra, printr-o prietenă comună - creatoarea de modă Vivienne Westwood, iar de atunci l-a vizitat de mai multe ori la Ambasada ecuadoriană.

"Am înțeles că 'relația' noastră și curiozitatea ce o înconjoară ar putea aduce în atenție situația lui. Acest lucru este bun, dar aș prefera să nu intru în detalii private. Să spunem că toată lumea merită dragoste", a precizat fosta vedetă din "Baywatch". Actrița a descris relația sa cu Assange drept "provocatoare", subliniind că se bucură de conversațiile profunde pe care le au împreună.

Assange, de 45 de ani, s-a refugiat în legația diplomatică pentru a evita să fie extrădat în Suedia, care cere predarea lui în baza unor acuzații privind presupuse delicte sexuale. "Termenul de viol este pură defăimare. Pînă nu se dovedește contrariul, nu poate fi acuzat de nimic. Este o intrigă politică", a spus Pamela Anderson, care locuiește o mare parte a anului în Franța.

Interviul ei a apărut duminică cu prilejul primului tur al alegerilor prezidențiale franceze, actrița subliniind că preferatul ei este candidatul de stînga, Jean-Luc Mélenchon, care se implică în probleme privind mediul și refugiații.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?