X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cine este noul şef al CNPF?

14 apr. 2017,, 10:15   Economie
2581 1

Parlamentul Moldovei a confirmat în funcție patru membri ai Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) pe termen de cinci ani, numindu-l preşedinte al acestuia pe Valeriu Chiţan, ex-ministrul Finanţelor şi fostul şef al Asociaţiei Băncilor din Moldova, comunică NOI.md.

În particular, Valeriu Chiţan a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al CNPF, Iurie Filip menţinîndu-și postul de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al CNPF, iar Victor Captari – de membru al Consiliului de Administraţie al CNPF. Un alt membru desemnat al Consiliului de Administraţie al CNPF a devenit Viorel Miron.

În anii 1994-1998 Valeriu Chiţan a fost ministru al Finanţelor, în 1998-2003 – preşedinte al Asociaţiei Băncilor din Moldova, în 2003-2010 – top-manager al grupului LUKOIL, pînă în 2006 a administrat propriul proiect corporativ în Ungaria. Din 2011 şi pînă în prezent el a fost membru al Curţii de Conturi a Moldovei.

Valeriu Chiţan a candidat anterior la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei şi a participat la concursul de selectare a patru membri ai Consiliul de Supraveghere al BNM, retrăgîndu-și însă candidatura de la ultimul concurs.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?