X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Aplicația „Înregistrare prealabilă” discutată la CEC

11 apr. 2017,, 15:45   Societate
1586 0

Comisia Electorală Centrală a organizat o masă rotundă în vederea dezbaterii subiectului înregistrării prealabile a cetățenilor cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate. În cadrul dezbaterilor a fost prezentată noua aplicație on-line pentru înregistrarea prealabilă.

Totodată, cei prezenți la eveniment au avut posibilitatea de a se expune pe marginea subiectului și venind cu propuneri de îmbunătățire a procedurii și identificarea soluțiilor necesare pentru dezvoltarea acesteia, precum și asigurarea înregistrării unui număr cît mai mare de cetățeni.

Un element inovativ al aplicației este rubrica „Vreau să fiu funcționar electoral”, ceea ce presupune că anumite persoane ar putea activa în cadrul unei circumscripții în ziua alegerilor.

Aplicația nu a fost lansată oficial, fiind la etapa de elaborare și perfecționare.

La eveniment au fost prezenți membrii Comisiei Electorale Centrale, reprezentanți ai autorităților publice centrale și organizațiilor non-guvernamentale, parteneri de dezvoltare ai CEC, precum și reprezentanți ai cetățenilor aflați peste hotare.

Realitatea.md amintește că, cetățenii care se înregistrează în prealabil sînt automat radiaţi din lista electorală de bază după locul de domiciliu din Moldova. Această radiere va fi temporară și va fi valabilă doar pentru alegerile din anul respectiv.

Datele colectate în urma înregistrării prealabile sînt prelucrate exclusiv pentru organizarea şi desfășurarea alegerilor. Acestea sînt protejate în conformitate cu Legea privind protecţia datelor cu caracter personal şi nu sînt dezvăluite nici unei instituţii de stat din ţară ori de peste hotare, cu excepţia cazurilor stipulate expres de legislaţia în vigoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?