Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4011

Serviciul asistență medicală urgentă va activa non-stop de Paști

29 apr. 2013,, 10:21   Societate
2392 0
Foto: worldharmonyrun.org
Șefa Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Luminița Suveică, a anunțat în dimineața zilei de azi că în noaptea de Paști și în cea de Paștele Blajinilor vor face garda mai multe echipe mobile de medici.

”În scuarul catedralei din centrul capitalei, în noaptea de Paști, va fi o ambulanță de serviciu, iar de Blajini, la cimitirul Sfîntul Lazăr, vor fi trei ambulanțe și la Cimitirul Central o ambulanță, care vor acorda ajutor populației în caz de necesitate”, a precizat Luminița Suveică.

Totodată, Suveică a făcut apel către chișinăuieni, în special către cei care au ținut post, să consume pe perioada sărbătorilor alimente în cantități moderate și să nu facă abuz de mîncăruri grele pentru a evita complicații de sănătate.

În context, primarul Dorin Chirtoacă a specificat că Paștele este o sărbătoare a sufletului și mai puțin a stomacului. ”Este una dintre cele mai plăcute sărbători creștine, nu este o sărbătoare a mîncării și băuturii. Sper că în acest an situația va fi altfel decît anii trecuți din acest punct de vedere”, a spus edilul.

Pînă la Paști, 5 mai, a rămas doar o săptămînă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?