Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Tinerii Moldovei cer nepublicarea datelor Recensămîntului din 2014

29 mar. 2017,, 15:17   Societate
2492 0

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei cere Guvernului să nu facă publice datele Recensămîntului din 2014 pe 31 martie.

Potrivit organizației, rezultatele la întrebarea cu privire la limbă și etnie este altul decît cel care va fi prezentat de Biroul Național de Statistică în ultima zi a lunii martie.

„Din surse sigure, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei a aflat că la întrebarea privind etnia/naţionalitatea se va da un alt rezultat final decît cel real. Astfel, doar 7% români ar trăi în Republica Moldova, conform anunţului care va fi făcut vineri de către Biroul Naţional de Statistică. Rezultatul este unul viciat, în deplină neconcordanţă cu realitatea de pe teren.”, scrie într-un comunicat emis de Tinerii Moldovei,

Ei invocă alte cifre, afirmînd că la Recensămînt circa 30% din cetățeni s-au declarat români. Ei solicită prezentarea datelor finale pe fiecare subdiviziune teritorială şi acces liber pentru fiecare persoană recenzată la rezultatele proprii.

„Rezultatele demografice au fost fraudate deliberat în timpul introducerii şi centralizării în sistemul electronic a formularelor de recenzare”, a declarat Anatol Ursu, preşedintele Mişcării Civice Tinerii Moldovei.

Organizația solicită Guvernului să nu facă publice rezultatele referendumului pînă cînd Procuratura Generală nu cercetează sub aspect de fraudă întreg procesul de recenzare.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?