X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Merkel către Erdogan: Orice comparaţie cu NAZISMUL trebuie să înceteze

21 mar. 2017,, 04:00   Externe
2243 1

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cerut, luni, Administraţiei Recep Tayyip Erdogan să înceteze orice comparaţie cu activităţi naziste, după o serie de afirmaţii făcute de lideri turci.

"Comparaţiile cu nazismul făcute de Turcia trebuie să înceteze", a declarat Angela Merkel, citată de site-ul SZ-online.de.

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza "metode naziste" împotriva cetăţenilor turci.

"Cînd le spunem că sînt nazişti, europenii devin stînjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel", a afirmat Recep Erdogan.

Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: "Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor" care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendinţe autoritariste, este în conflict cu Germania şi Olanda după ce aceste ţări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan vrea trecerea la un sistem prezidenţial pentru a sporirea prerogativelor decizionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?