Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Democrații insistă pe anularea imunității deputaților

20 mar. 2017,, 12:33   Politică
3854 4

Inițiativa legislativă a majorității parlamentare cu privire la anularea imunității deputaților va fi examinată la ședința din această săptămînă a Legislativului, comunică Noi.md.

Anunțul a fost făcut de Andrian Candu, care a cerut astăzi sprijinul partenerilor de coaliție pentru modificarea Constituției în acest sens.

„Noi am obținut avizele în majoritatea comisiilor parlamentare, dar, cel mai important, am obținut avizul pozitiv al Curții Constituționale. Am convenit la partid să solicităm colegilor din majoritatea parlamentară ca acest proiect să se regăsească în această săptămînă pe agenda Parlamentului, să începem procedura de vot. Sînt mai multe etape ale procesului de vot, dar este cazul să acționăm, astfel încît să modificăm Constituția”, a declarat astăzi Candu.

Menționăm că în aprilie 2016, Curtea Constituțională a avizat pozitiv un proiect de modificare a articolului 70 al Constituției, prin care se propunea anularea imunității parlamentare a deputaților.

În prezent, deputaţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi fără acordul Parlamentului. Imunitatea poate fi ridicată la cererea procurorului general, cu votul majorităţii parlamentarilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?