Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Propunerea de anulare a „Legii miliardului”, respinsă de Parlament (VIDEO)

10 mar. 2017,, 13:05   Politică
7396 14

Deputații au examinat astăzi inițiativa legislativă semnată de Igor Dodon cu privire la abrogarea legii prin care banii furați din sistemul bancar au fost convertiți în datorie de stat, comunică Noi.md.

Proiectul înaintat de președinte a fost susținut de deputații socialiști și criticat vehement de către reprezentanții altor fracțiuni, care l-au calificat drept un proiect populist. „Au trecut mai bine de doi ani de la furtul secolului, banii așa și nu au fost întorși, guvernul practic s-a resemnat că banii nu vor fi întorși și au luat decizia de a-i transforma în datorie publică, o decizie dubioasă și absolut ilegală”, a menționat deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.

Democrații au ținut însă să precizeze că Legea privind emisiunea obligațiunilor stat, propusă spre abrogare, și-a consumat deja efectul juridic și nu poate fi anulată. „Conform Constituției, nicio lege nu are forță retroactivă, în afară de cauzele penale. Cum considerați abrogînd legea, care vor fi consecințele juridice sau veniți cu un populism politic și nimic mai mult?”, l-a întrebat deputatul PD Sergiu Sîrbu pe consilierul președintelui Maxim Lebedinschi, cel care a prezentat inițiativa legislativă în plenul Parlamentului.

„Anularea legii va avea efect pentru 24 de ani înainte, întrucît conform deciziei Guvernului datoriile urmează a fi întoarse pa parcursul a 25 de ani, considerăm vom face economii considerabile”, a spus Lebedinschi.

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat convins că propunerea șefului statului este populistă, întrucît nu prevede o altă soluție pentru returnarea miliardelor furate. El a propus ca votarea acestui proiect să se facă nominal. „Situația e destul de complicată și tragică. Avem niște propuneri care nu sînt bazate pe calcule și pe metodologii concrete. Veniți aici cu mecanisme neclare și vă faceți populism. Oamenii stau și așteptă, iar noi rămînem ostaticii acestei situații”.

La rîndul său, deputatul neafiliat Iurie Leancă a amintit că fără asumarea angajamentului de a restitui banii sustrași din sistemul bancar, nu putea fi semnat memorandumul cu FMI. În opinia lui, deciziile adoptate de Guvernele Gaburici, Leancă și Filip în gestionarea crizei bancare au fost corecte.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?