Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Marian Lupu: Termenul limită de prezentare în Parlament a Cabinetului de Miniştri şi a programului de activitate este 25 aprilie

18 apr. 2013,, 10:34   Politică
2912 3
Foto : noi.md
Liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, pe care şeful statului l-a înaintat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, trebuie să prezinte Parlamentului noua componenţă a Cabinetului de Miniştri şi programul de activitate al Executivului nu mai tîrziu de 25 aprilie. Despre aceasta a declarat miercuri, după şedinţa Biroului Permanent al Parlamentului, spicherul Marian Lupu.

Potrivit Agenţiei "Infotag", el a spus că "cele 15 zile expiră pe data de 25 aprilie la ora 17.30. Alternativa – Vlad Filat îşi retrage candidatura".

Potrivit preşedintelui Parlamentului, în cazul în care nu va fi realizat niciunul dintre aceste scenarii, "va fi încălcată legea".

El a mai spus că negocierile cu Vlad Filat au loc zilnic.

"Cum se desfăşoară asta este altă chestiune. Pentru a răspunde la această întrebare mai este nevoie de timp", a menţionat Lupu.

Potrivit Art. 98 din Constituţia Republicii Moldova, "candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului". Programul de activitate şi componenţa Cabinetului de Miniştri se discută în cadrul şedinţei plenare. Parlamentul acordă Guvernului vot de încredere cu majoritatea voturilor – 51. În baza votului de încredere exprimat de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?