X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Marea cîrpire a drumurilor va demara abia peste cîteva săptămîni

28 feb. 2017,, 09:30   Capitala
1778 0

Potrivit reprezentanților Direcției transport a Primăriei Chișinău, lucrările de cîrpire a gropilor din asfaltul străzilor capitalei vor începe abia peste cîteva săptămîni.

Pînă atunci, în acest sens se va lucra pe cele mai periculoase sectoare, informează NOI.md.

Săptămîna trecută drumarii au asfaltat circa 187 de metri pătrați de carosabil. De cealaltă parte însă, șoferii sînt convinși: cîrpitura în asfalt va fi spălată la prima ploaie. Acest fapt nu este contestat nici măcar de înșiși reprezentanții serviciilor de profil.

„Noi nu putem oferi garanții în ceea ce ține de termen. Groapa trebuie să fie curățată, ea nu trebuie să fie umedă, ceea ce noi nu putem promite la ora actuală, a declarat reprezentantul companiei «Exdrupo»”, Sergiu Burlea.

La modul serios însă, lucrările serioase de cîrpire a gropilor vor începe abia la mijlocul primăverii.

„Noi am planificat lucrările pentru sfîrșitul lunii aprilie. Primul tender este stabilit pentru data de 6 aprilie. Atunci vor fi și condiții meteorologice adecvate”, a menționat șeful Direcției transport a Primăriei, Igor Gamrețchi.

Tot atunci, pe străzile capitalei vor fi reinstalate limitatoarele de viteză. Precizăm că, în 2017, pentru lucrările de reparație a drumurilor au fost alocați 80 de milioane de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?