Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Candu: Nu este UE de vină că popularitatea vectorului european a scăzut

24 feb. 2017,, 11:50   Politică
5216 19

Coaliția de guvernare le-a propus astăzi deputaților spre dezbatere și adoptare așa-numitul plan anual pentru implementarea Acordului de asociere cu UE, informează NOI.md.

Spicherul Andrian Candu a chemat toate forțele politice să dea dovadă de unitate și solidaritate și să contribuie la realizarea obiectivului strategic de integrare europeană. El a încercat să-i convingă pe deputați că documentul va asigura o implementare structurată și coerentă a Acordului de asociere.

Argumentele aduse de Candu au fost însă privite sceptic de deputații comuniști, liberal-democrați și cei socialiști.

„Cum apreciați faptul că, cu cît mai mult se laudă Guvernul cu privire la realizarea planurilor, cu atît mai mult crește neîncrederea cetățenilor în vectorul european. Problema constă în plan sau în cei care îl realizează?”, a întrebat președinta fracțiunii parlamentare a PCRM, Ina Șupac.

„Nu UE și nu Acordul de asociere au influențat această imagine, dar vina o poartă guvernarea, fraudele, abuzurile, corupția și dezinformarea prin propagandă mediatică. Toate astea au influențat opinia publică negativ. Totodată, unele reforme necesare, ale căror efecte ar trebui să le simțim în ani de zile, pe moment sînt dureroase pentru cetățeni”, a răspuns Andrian Candu.

Pe de altă parte, liberal-democrații au acuzat majoritatea de faptul că recurge la noi acțiuni de PR, pentru a induce în eroare opinia publică „Moldova are deja un plan de acțiuni, majoritatea are o foaie de parcurs, Guvernul are un plan de acțiuni, însuși Acordul de asociere este un plan de acțiuni. Dublarea acestor planuri denotă că se face pentru PR”, a punctat liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.

O opinie similară la acest subiect a fost exprimată și de socialiști. „Această acțiune seamănă a încercare de a demonstra cuiva ceva, și nu a plan real de acțiuni”, a observat, la rîndul său, deputatul PSRM Vladimir Țurcan.
Menționăm că Planul legislativ pentru implementarea Acordului de asociere cu UE conține 111 măsuri, ce urmează a fi adoptate de autorități pe parcursul anului curent. Documentul a fost aprobat astăzi cu voturile majorității deputaților.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?