X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Transnistria, dispusă în premieră să discute statutul său

22 feb. 2017,, 15:38   Politică
4582 5

După mulţi ani, oficialii din Transnistria au vorbit în premieră despre posibilitatea de a reveni la discutarea statutului politic al regiunii.

Acest subiect este abordat într-un articol publicat miercuri în ziarul rus "Izvestia".

Potrivit preşedintelui Sovietului Suprem (SS) al autoproclamatei RMN, Alexandr Şcerba, pentru reluarea negocierilor privind statutul politic al Transnistriei sînt necesare anumite circumstanţe.

Politicianul a amintit că "Moldova este un stat parlamentar, de aceea astfel de iniţiative trebuie să vină în primul rînd din partea Parlamentului ţării şi poporului".

Şcerba a menţionat că "Tiraspolul este dispus să participe la negocieri, deoarece RMN înţelege că reglementarea situaţiei poate avea loc doar prin dialog".

"Trebuie să avem dreptul să mergem la cedări reciproce în baza referendumului desfăşurat în 2006. Cu regret, în Moldova nu a fost un referendum în această privinţă. Ne este mai uşor să lucrăm atunci cînd înţelegem că ne ocupăm de realizarea voinţei poporului, dar nu a unor persoane aparte ale statului. Dacă formula noastră prezintă interes, atunci noi sîntem dispuşi să împărtăşim această experienţă cu politicienii moldoveni", a spus preşedintele SS.

În opinia lui, sînt salutabile iniţiativele unor reprezentanţi ai autorităţilor Moldovei, însă astfel de probleme trebuie soluţionate la nivel de Parlament, nu la nivel de structuri executive.

"Există probabilitatea că acordurile semnate nu vor fi îndeplinite în cazul în care se vor schimba persoanele de la conducere. Dacă Moldova va reuşi să schimbe această practică, atunci noi sîntem gata de dialog, iar în relaţiile noastre va fi posibilă o nouă etapă", a subliniat spicherul transnistrean.

El nu a exclus că şi în Transnistria ar fi posibil un referendum repetat, "dacă agenda actuală de lucru va solicita opinia poporului".

Articolul a fost comentat pe reţelele de socializare de fostul ministru al Afacerilor Externe al Transnistriei, soţia fostului lider de la Tiraspol, Nina Ştanski-Şevciuk, care l-a calificat drept "foarte straniu".

"Stranii sînt şi declaraţiile lui Şcerba, care nu ştiu de ce se ocupă permanent de tematica politicii externe. Cred că cineva ar trebui să-i amintească spicherului că în Transnistria politica externă este stabilită de preşedinte, este realizată de MAE şi se sprijină pe voinţa poporului", susţine ea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?