X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Constructorii cu trecut întunecat vor fi incluși pe lista neagră

20 feb. 2017,, 12:00   Capitala
3406 0

Companiile de construcții și partenerii acestora care au încălcat legea vor fi incluși pe o listă neagră.


Astfel de inițiativă a fost lansată de consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor (PSRM). În cadrul briefingului care a avut loc astăzi, 20 februarie, alesul local Gaik Vartanian a explicat că acest pas este cauzat de fărădelegile fără precedent care au loc la construcția de pe strada Nicolae Milescu-Spătaru, relatează NOI.md.

Reprezentantul PSRM a dezvăluit detaliile care au servit drept motiv pentru lansarea inițiativei de a crea o listă neagră. „Criminalii și escrocii continuă să construiască și să înșele oamenii. Un exemplu elocvent a fost cazul de pe Milescu-Spătaru, în care constructorul se pare că nu are nicio idee despre ceea ce înseamnă respectarea legii. Pentru prevenirea unor astfel de cazuri, am lansat inițiativa privind crearea unei liste speciale a constructorilor și persoanelor antrenate în construcții care au avut vreodată probleme cu legea și pe care s-au plîns cetățenii”, a spus Gaik Vartanian.

El a menționat că constructorii conștiincioși nu au de ce să se teamă de această listă. „Ea poate fi numită o listă neagră sau într-un alt mod ... În curînd ea ar trebui să apară pe site-ul chisinau.md și pe viitorul portal al Consiliului municipal. Constructorii conștiincioși nu trebuie să-și facă griji în legătură cu faptul că clienții lor vor intra pe acest site, se vor familiariza cu activitatea lor și se vor asigura că aceștia nu încalcă legea și se încadrează în normativele de construcție. Fracțiunea socialiștilor în niciun caz nu se opune construcțiilor propriu-zise. Cerem doar ca constructorii să respecte toate reglementările urbanistice, inclusiv Planul general și cele zonale, valabile în municipiul Chișinău”, a explicat alesul local.

Socialistul și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că o astfel de inițiativă este examinată în mod serios doar acum. „Dacă această listă ar fi fost elaborată anterior, oamenii care au investit deja în construcția de pe Milescu-Spătaru ar putea imediat lua cunoștința cu proiectele lui Marcel Darie. Anume el a fost cel care s-a ocupat de construcția tuturor mansardelor din Chișinău, dar în locul lor pînă acum ruginește armatura. Oameni care au fost atunci victime ale schemelor lui vin la oficiul PCRM și arată documente în care scrie că ei au plătit de la 15 pînă la 25 de mii de euro, iar după o jumătate de an companiile create împreună cu fratele lui, Dorin, au dispărut fără urmă”, a spus Giak Vartanian.

Reamintim că reprezentantul Companiei partenere „Creativ Invest Grup” Marcel Darie a susținut pe 15 februarie o conferință de presă pe șantierul de construcție de pe Milescu-Spătaru, 27. El a spus că atunci cînd se perfectau documentele pentru construcție au fost respectate toate normele, calificînd drept inventate „acuzațiile precum că constructorul încalcă drepturile locuitorilor blocului nr. 23”.

Compania „Creativ Invest Grup” a încercat să pornească construcția blocului nr. 27 din strada Nicolae Milescu-Spătaru în iulie 2016. Atunci locatarii au adunat peste sute de semnături, cerînd retragerea autorizației de construire a unui bloc multietajat în curtea lor.

Următoarea tentativă a de a începe construcția a avut loc la 6 februarie, dimineața devreme. Pe teren au demarat lucrările la ridicarea unui gard în jurul șantierului de construcții. Primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziție privind retragerea autorizației pentru lucrările de construcție pe acest teren, însă lucrările au continuat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?