X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Serviciile de mediere vor fi extinse

5 feb. 2017,, 11:00   Societate
3077 1

Serviciile de mediere, în sistemul judecătoresc reorganizat, urmează a fi extinse, astfel încît timpul de soluționare a litigiilor comerciale să fie scurtat, notează NOI.md.

Potrivit proiectului, pe parcursul a doi ani Guvernul va primi asistență tehnică pentru a permite utilizarea medierii în sistemul de justiție civilă. Astfel, vor fi reduse efectele adverse ale proceselor de judecată, beneficiile fiind resimțite de economia și cetățenii din Moldova.

Cadrul normativ și de reglementare va fi dezvoltat. Totodată, va fi elaborat un curriculum pentru judecătorii și universități.

Potrivit Ministerului Justiției, la instruiri de formare profesională și evaluare vor participa 30 de persoane, care ulterior vor fi recunoscute în calitate de mediatori acreditați CEDR, tot ei vor participa la activitățile de mediere în cadrul instanțelor de judecată și sectorului privat din țară.

Vladimir Cebotari, ministrul Justiției, consideră că „extinderea și instituționalizarea sistemului de soluționare alternativă a litigiilor este o prioritate pentru următoarea etapă a reformei sectorului justiției din Moldova".

Programul de mediere este finanțat de Fondul pentru buna guvernare a Marii Britanii, activitatea se bazează pe succesul și impulsul dat de proiectul precedent, cu o durată de 3 ani, finanțat de BERD, ce a culminat prin aprobarea Legii revizuite cu privire la mediere, înființarea primului Centru de Mediere din țară cu sediul la Camera de Comerț și Industrie, pilotarea medierii comerciale în două instanțe de judecată, o curte de apel și formarea primilor mediatori, care au deschis calea utilizării procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor în instanțele din Republica Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?