X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Un nou bloc locativ lîngă parcul Dendrariu (VIDEO)

27 ian. 2017,, 17:15   Capitala
12692 2

Un nou bloc locativ urmează a fi ridicat lîngă Parcul Dendrariu, pe strada Constantin Stere, 20. La locul respectiv deja se lucrează, însă panoul informativ lipsește, relatează NOI.md.


Contactat de NOI.md, arhitectul-șef al Preturii Buiucani, Ion Popa, a comunicat că după o inspecție la fața locului s-a stabilit că la momentul actual se efectuează lucrări de nivelare a pămîntului de către reprezentanții companiei de construcție SRL „Inamstro”. Sursa citată a menționat că lotul de pămînt de 26 ha a fost cumpărat pe 13 iulie 2016 de SRL „Inamstro” și pe el urmează a fi construit un bloc locativ.

Ion Popa a declarat că, deocamdată, această companie de construcție deține autorizație de desființare din partea Primăriei Municipiului Chișinău, însă nu se știe dacă deține autorizație de construcție și dacă a fost aprobat planul urbanistic zonal necesar. În locul acesta au fost cîteva case în stare de ruină.

În luna septembrie a anului trecut, Primăria și Pretura Buiucani au organizat consultări publice pe marginea acestui subiect. „N-a reușit noul arhitect numit interimar de Dorin să intre în funcție, că s-a apucat de lucru. Poftim, construcție între Valea Morilor și Dendrariu, cu încălcarea a tot ce vreți, conflict de interese a tovarășului arhitect, eliberarea de autorizații în trei zile… evident, cu semnătura lui Chirtoacă, și multe altele”, a scris consilierul municipal Ion Ceban pe pagina sa de facebook.

Odată cu mesajul său, Ion Ceban a publicat și dispoziția emisă de Dorin Chirtoacă, unde era specificat faptul că Societatea Comercială „Inamstro” SRL a depus o cerere pentru obținerea autorizației asupra acestui teren. La fel, se menționa că Planul urbanistic zonal a fost elaborat de Firma Tehnico-Știițifică „Arhitect-Faur”, care aparține arhitectului interimar al sectorului Buiucani de pe atunci, Sergiu Borozan.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?