Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Consilier prezidențial: În politica educațională trebuie promovate interesele RM (VIDEO)

27 ian. 2017,, 15:28   Politică
14921 11

Scopul Comisiei de expertiză istorică formată pe lîngă președinte este de a combate speculațiile pe marginea istoriei Republicii Moldova, care duc la tensionarea societății.

Declarația aparține istoricului Corneliu Popovici, care este și consilier prezidențial în domeniul educației, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, informează NOI.md.

Potrivit consilierului, comisia nou-creată va fi una apolitică și va încerca să combată acele disensiuni legate de istorie, diseminate în societate pe parcursul a 25 de ani.

„Noi toți sîntem cetățeni loiali ai Republicii Moldova și, dacă vom lua cunoștință de actele de constituire a acestui stat, vom constata următoarele lucruri: Declarația de suveranitate din 1990 stipulează că Moldova are o cultură și o istorie milenară. Respectiv, dacă sîntem cetățeni loiali ai acestui stat, țara noastră se numește «Republica Moldova», dacă în Declarația de independență și suveranitate se vorbește despre istoria milenară a Moldovei, oare n-ar fi normal ca cercurile academice să facă investigații pe marginea istoriei acestui stat, acestui pămînt, pe care îl numim «Republica Moldova»? Este un lucru firesc!”, a explicat istoricul.

Corneliu Popovici și-a exprimat convingerea că studierea istoriei Moldovei în școli va asigura educarea tinerei generații în spirit patriotic și va contribui la consolidarea statului.

„Denumirea existentă a disciplinei – «Istoria românilor» – este una destul de tendențioasă și nu reflectă necesitățile în ceea ce privește consolidarea statului sub aspect patriotic, ideologic, educațional al cetățeanului pentru Moldova. Reiese că noi, pe parcursul a 25 de ani, pe banii noștri, ai contribuabililor, educăm tineri care nu țin la acest pămînt, care nu cunosc istoria statului lor”, a subliniat Popovici.

Potrivit lui, sarcina de bază a Comisiei de expertiză istorică, creată pe lîngă președinte, va fi să înainteze propuneri cu privire la modificarea curriculumului școlar, ținînd cont de tendințele contemporane de predare a istoriei, dar și de faptul că trăim într-o țară independentă – Republica Moldova. Corneliu Popovici a subliniat că în această comisie sînt bineveniți istorici de diferite viziuni proveniți din mediul academic.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?